Mihai Covaliu și-a schimbat discursul! Președintele FRS, dispus să candideze la șefia COSR, cu o singură condiție

Redactor:
Dan Mirea
Mihai Covaliu și-a schimbat discursul! Președintele FRS, dispus să candideze la șefia COSR, cu o singură condiție
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Mihai Covaliu (38 de ani) s-a arătat dispus să-și depună candidatura pentru șefia Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR). Astfel, actualul președinte al FRS devine unul dintre favoriți, alături de interimarul de la COSR, Nicu Vlad, și Gabi Szabo.

Prezent, joi, la ceremonia de premiere a sportivilor steliști, de la MapN, Covaliu a declarat că este dispus să candideze la șefia COSR, doar dacă va fi spijinit: „Sunt oameni care și-au arătat disponibilitatea să mă sprijine. Eu, ca fost sportiv, antrenor și președinte de federație nu am alte intenții decât să fac performanță indiferent unde sunt. Până acum mi-am îndeplinit obiectivele și am arătat că pot face ceea ce spun. În momentul în care voi avea o susținere majoritară sigur voi face acest pas”, a declarat Covaliu, citat de AGERPRES.

„Trebuie făcuți pași mici, dar foarte hotărâți, fără vorbe mari. Avem nevoie de muncă și de oameni care vor binele României. Am fost la Rio și am trăit momente plăcute și mai puțin plăcute”.

De la „nu voi candida”, la condiția pentru șefia COSR

Mihai Covaliu a susținut, pe 30 august, o conferință la FRS, alături de președintele de onoare, Ana Pascu, Loredana Dinu și Simona Gherman. La vremea aceea, președintele FRS avea alt discurs și nu se arăta dispus să candideze: „Eu nu voi candida la președinția COSR. Mi-e greu să nominalizez vreun candidat, pentru că toți suntem prieteni. Din păcate, noi avem un dar de a ne contesta conducătorii. Păcat că nu-i lăsăm mai întâi să vedem ce pot„.

Ca sportiv, Mihai Covaliu este campion olimpic, în 2000, la individual și mai are o medalie olimpică de bronz, în 2008, la Beijing. De asemenea, fostul spadasin mai are patru medalii la Campionatele Mondiale și șase medalii la Campionatele Europene.

Din postura de președinte al Federației Române de Scrimă, Covaliu a reușit să aducă delegației României, prezentă la JO de la Rio, singurul titlu olimpic, prin echipa de spadă feminin.  

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Românii vor fi verificați DIRECT LA GRANIȚĂ. Noile reguli pentru toată România
Românii vor fi verificați DIRECT LA GRANIȚĂ. Noile reguli pentru toată România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×